Biserica Santamarie Orlea – Hateg

biserici lacas de cult tara hategului

 

Biserica Santamarie Orlea

Biserica Reformata Santamarie Orlea este considerata printre singurele biserici din tara cu un ansamblu aproape intact de pictura murala medievala. Situata in centrul satului Santamarie Orlea din Tara Hategului, strabatut de DN 66, biserica surprinde printr-o arhitectura incantatoare, ce imbina elemente de stil romanic cu elemente gotice.

Album foto Biserica Santamarie Orlea – Hateg

Harta zonala Biserica Santamarie Orlea – Hateg

Descriere Biserica Santamarie Orlea – Hateg

In aceasta zona se poate ajunge relativ usor, fie pe drumul national DN 66, ori pe calea ferata, Magistrala 200 (Brasov – Podu Olt – Sibiu – Vintu de Jos – Simeria – Arad – Curtici). In ceea ce priveste istoricul, biserica are o poveste interesanta. Pe la sfarsitul secolului al XIII-lea (1270-1280), biserica numita Sfanta Maria, a fost construita de cnezii din familia Candestilor, apartinand cultului ortodox. Mai tarziu, pana in anul 1555, a fost lacas de cult pentru o comunitate de colonisti catolici din apropierea Hategului, in stil romanic. Dupa care, crestinii ortodocsi au pictat-o in stil bizantin, ca mai apoi sa apartina reformatorilor.

Edificiul consta intr-o nava dreptunghiulara tavanita, cu turn desprins pe fatada vestica, tribuna de lemn pe stalpi de zid la vest si un altar dreptunghiular boltit in cruce pe nervuri. In prezent, biserica este lacas de cult pentru mai multe culte religioase, intrucat acestea nu au un loc al lor: catolici, calvini, greco-catolici, ortodocsi si neoprotestanti. Numarul reformatilor este mic, de aceea, preotul conduce slujba o data pe luna sau cand un grup mare de turisti solicita acest lucru.

De-a lungul sutelor de ani, cat timp biserica a apartinut familiei Candestilor, peretii au fost impodobiti cu frescele Apostolilor din Sfantul Altar si Rastignirea, iar pe peretele vestic a fost inaltat un balcon pentru ca enoriasii sa asiste la slujbele religioase. Tot cei din familia nobiliara, au adaugat o fereastra gotica la primul nivel al turnului si cateva la ultimele etaje: bifore, trifore, cu colonete, in stil romanic.

In interiorul bisericii, picturile murale si ale navei, imbina stilul bizantin cu cel italian si reprezinta cel mai vechi ansamblu ortodox din Romania, anii 1300-1330. De asemenea pictura murala cuprinde trei straturi realizate in etape succesive. Primul, cuprinde cruci de consecratie, al doilea, reprezinta opera unui pictor peregrin originar din sud-vestul peninsulei Balcanice, iar al treilea, picturile din altar, datorate unui pictor local si cele de pe pereti, unui pictor peregrin de formatie occidentala. Primele picturi au aparut inainte de anul 1311 si constau in 10-12 cruci catolice, peste care au fost suprapuse frescele bizantine cu influente romano-gotice.

In fata, langa altar, se afla o orga veche functionabila, iar sprijinit de perete este blazonul familiei nobiliare Candestilor, sculptat in piatra.
De in jur de 8 ani, odata ce Administratia Parcului National Retezat a realizat un film de prezentare a zonei, biserica a intrat in atentia turistilor. In anul 2008, aproximativ 5000 de turisti au vizitat biserica, dintre care jumatate erau straini. Desi este un monument istoric foarte valoros, nu exista o taxa de vizitare, profitul venind doar din vanzarea vederilor ce stau la intrare si din cutia milei.

In imprejurimi se mai pot vizita o serie de obiective turistice reprezentative pentru intreaga regiune, precum Castelul Corvinilor, cetatea medievala a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectura gotica din Romania. Accesul se poate realiza pe DN7 pana in dreptul localitatii Santuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo pe DJ 687 pana in Hunedoara. In apropiere de satul Silvasu de Sus se poate vizita si Manastirea Prislop, ce reprezinta una din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. In zona se gaseste si Lacul Cincis, unul din cele mai mari lacuri din Transilvania, cu o adancime de 48 m si suprafata de aproximativ 200 ha. Atractiile turistice constau in pescuit, sporturi nautice, vizitarea obiectivelor turistice din zona. E interesant sa asculti povestile legate de bisericile de sub ape, disparute odata cu crearea acestui lac de acumulare. O locatie interesanta este si Furnalul de la Govajdia, unde s-au produs unele bucati de fonta pentru turnul Eiffel din Paris. A fost primul furnal cu flux continuu din Europa, declarat in anul 2000 monument de arhitectura industriala.


 
 
 
 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>