Cetatea Oradea – Crisana

cetati cetati din crisana oradea

 

Cetatea Oradea

Cetatea Oradea reprezinta un monument arhitectonic din Romania, una dintre putinele cetati utilizate si in prezent. Se spune despre cetate ca nu putea fi cucerita din cauza vastelor retele subterane de legaturi cu exteriorul. Santul cu apa al cetatii era umplut in caz de asediu cu apa termala (prin aductiuni) din paraul Peta. In prezent, in incinta cetatii fiinteaza Facultatea de Arte Vizuale a Universitatii din Oradea.

Album foto Cetatea Oradea

[nggallery id=639]

Harta zonala Cetatea Oradea – Crisana

Descriere Cetatea Oradea

Mentionand functiunea de avanpost al Transilvaniei, calatorul turc plaseaza cetatea la o lovitura de tun de malul Crisului, la campie, avand forma unui pentagon, ”cladire solida si pompoasa”. Santul cetatii avea o latime de 120 de picioare si ”afunzime” ca o mare, fiind umplut cu apa de Cris. Circumferinta cetatii avea 2.500 de pasi. Existau cinci bastioane prevazute cu tunuri, care erau acoperite cu ”paturi” de culoare rosie. Nu se putea comunica intre bastioane ca in cazul altor cetati. Fiecare bastion avea o poarta proprie, capitan si santinele. Avand forma unui triunghi, bastioanele aveau cupole din piatra, folosite ca puncte de observare. Zidul cetatii avea 40 de ”rifi” inaltime (circa 10 metri) si 10 latime (circa 2,50 metri), fiind construit din piatra solida, pe care s-a ”aruncat” un val de pamant in forma unui damb.
Incepand de la bastionul de est, de jur imprejur, zidul cetatii era incins cu un brau din piatra cioplita. La poarta se afla un orologiu. In cetate erau 10 pravalii, 150 de case mai mici din piatra, o camera pentru soldati, trei mori si o temnita ”afundata ca un iad”. Palatul princiar masura 1.500 de pasi, in perimetru avand cinci turnuri dintre care doua lucrate din ”ceramica rosie”. Trei turnuri slujeau drept magazii pentru munitie, aici locuind aga ienicerilor. Palatul avea patru porti din care numai una era folosita. Biserica din interior a fost transformata in geamie. Sub administratia turceasca, atat cetatea, cat si orasul au fost reconstruite. Un amanunt interesant este faptul ca turcii au rebotezat bastioanele cetatii: Çingene tabyası (bastionul tiganilor – actualul bastion Ciunt), Koperdan tabyası (bastionul Auriu), Yuram tabyası (bastionul Craisor), Kukuk tabyası (bastionul Bethlen) si Aga tabyası (bastionul Rosu). Componetele cetatii Oradea: Bastionul Aurit – a fost construit, asa cum rezulta din inscriptia aflata pe una dintre pietrele profilate vizibile pana mai ieri, in anul 1572, la comanda principelui Stefan Báthory. Acest bastion a fost puternic afectat de asediile turcesti datorita orientarii lui spre Dealul Pisica (Ciuperca), de unde artileria otomana a bombardat cetatea in anii 1598, 1658 si 1660. Reparatiile au devenit inevitabile cu precadere dupa asediul din 1660, cand cazematele bastioanelor Aurit si Rosu au fost daramate impreuna cu curtina dintre ele, iar in alt loc al bastionului turcii au spart o mare bresa. O reparatie de mare amploare a fost facuta si dupa asediul austriac din 1692, deoarece latura nordica a Bastionului a fost grav avariata; Bastionului Bethlen (sud-vestic) – acest bastion nu a putut fi terminat inaintea asediului turcesc din 1598. Pana la terminarea constructiei in 1618, decenii de-a randul a fost constituit doar din pamant batut si intarit la exterior cu nuiele. Pentru o buna perioada de timp a fost numit din aceasta cauza ”bastionul de pamant”. In forma actuala a fost ridicat dupa planurile arhitectului Giacomo Resti din Verona, primind numele principelui omonim (Gabriel Bethlen); Bastionul Ciunt – a fost construit, sau cel putin inceput in timpul domniei principelui Ioan Sigismund, insa nu sunt dovezi concludente in aceasta privinta. In timpul asediului turcesc din 1598, comandantul de artilerie italian, in raportul inaintat superiorilor sai, noteaza ca bastionul a fost construit in timpul lui Stefan Báthory (1571-1575). Comandantul italian mai mentioneaza ca, intrucat a stat mult timp neterminat, bastionului i s-a zis ”Ciunt”. Cel mai probabil este ca a fost edificat candva intre 1574-1580. In 1581, principele transilvanean Stefan Báthory mentioneaza intr-un document trei bastioane terminate in cetatea Oradiei. In zilele 17 si 21 octombrie 1598, in timpul asediului, Bastionul Ciunt a fost minat si avariat grav de doua ori. In 1599, refacerea varfului acestuia se face sub supravegerherea lui Cesare Porta si apoi a lui Giovan-Marco Isolano. Terminarea reparatiei bastionului este inscriptionata pe ultimul bloc de sub brau, unde se afla daltuit anul renovarii: 1599. In timpul asediului din 1692, latura nordica a fost practic distrusa, spre deosebire de flancul vestic ramas aproape intact. El va fi refacut in anii stapanirii austriece. In interiorul acestui bastion va fi construit un teatru de vara cu toata dotarea trebuincioasa. El este deja in lucru, descarcarea de sarcina arheologica fiind pe terminate, iar planurile viitorului teatru in aer liber au fost facute de arhitectul oradean Ernest Pafka; Bastion Craisorul – a fost proiectat de arhitectul italian Giulio Cesare Baldigara si construit intre 1569-1570 in timpul domniei principelui Ioan Sigismund. Bastionul este acoperit cu un parament de piatra fasonata, blocuri de dimensiuni apreciabile si dispuse in 15 asize. Pe latura estica lipsesc multe astfel de elemente constructive, lasandu-se sa se vada ”umplutura” din spatele sau, ea fiind alcatuita cu precadere din pietre de rau, bucati de gresii si sisturi, caramizi si varii fragmente arhitectonice provenite din constructiile medievale. O parte din blocurile paramentului au rezultat din taierea unor fragmente arhitectonice recuperate din vechile constructii, fiind montate in zid cu partile profilate spre interior; Bastionul Rosu – a fost construit la comanda principeului Stefan Báthory. El cunoaste mai multe etape constructive, acestea extinzandu-se intre 1580 si 1598, anul asediului turcesc, cand se remarca ca bastionului nu ii mai lipsea decat o parte din umplutura. Conceptia originala ii apartine arhitectului italian Domenico Ridolfini da Camerino, insa se va definitiva dupa planurile mai realiste ale unui alt architect italian, Ottavio Baldigara. Asediul din 1660 a afectat grav urechea estica a acestui bastion, pe o portiune de aproximativ 25 de metri, fiind aruncata in aer de turci. Aceasta bucata va fi refacuta si intarita cu aproape un metru un plus la grosimea zidului, fapt vizibil si astazi.
Biserica romano-catolica din Cetate – constructie datorata perioadei de dominatie austriaca si planurilor arhitectului Lodovico Marini – pare-se peste mai vechi structuri, din care unele pastreaza conform opiniei unor istorici si arhitecti si elemenete constructive turcesti. Biserica a fost ridicata in efortul de refacere a cetatii dintre anii 1775-1777 si vine in continuarea Aripii date de Corpul C al Palatului Princiar. Constructia baroca de o simplitate deosebita, initial deservea doar garnizoana militara din cetate. In timpul razboaielor napoleoniene (1793-1813) si dupa o perioada serveste ca biserica pentru prizonierii francezi din cetate. In incendiul ce mistuie orasul in 1836 turnul baroc este distrus, in locul sau construindu-se un turn piramidal simplu. Actualmente, dupa ce o perioada de aproape cinci decenii de ateism comunist a fost spatiu de pastrare, a fost renovata si este biserica functionala pentru slovacii romano-catolici din Oradea. Brutaria a fost construita in 1692, imediat dupa ce austriecii au cucerit cetatea la ordinul generalului Corbelli. Brutaria cu sase cuptoare s-a realizat, cel mai probabil, dupa planurile inginerului militar, baronul Ernst von Borgsdorf, care a fost insarcinat de Curtea vieneza cu efectuarea planurilor de refacere a cetatii oradene. Demn de remarcat este faptul ca intial aici existase o cladire cu rosturi asemanatoare, o magazie de merinde, si ca din 1692 pana in 1997 si-a pastrat functiunea principala. Actualmente cladirea este dezafectata, insa conform planurilor de reabilitare si revitalizare ale Cetatii Oradea, in interiorul acestei cladiri va functiona, asa cum este si normal, un Muzeu al painii.
Un muzeu interactiv, unde cei interesati vor putea sa isi plamadeasca si sa isi coaca, precum cu secole in urma, o paine adevarata. Acestuia i se vor adauga un restaurant cu specific de panificatie, o cafenea, spatiu expozitional, spatiu de productie, spatiu de degustare si grupuri sanitare si punctul termic – insumand 1.119,30 metri patrati restaurati si refunctionalizati. Grajdurile, cladirea cunoscuta sub aceasta denominatie a fost construita in al doilea deceniu al secolului al XVII, fiind terminata in 1618 probabil odata cu Bastionul Bethlen. Ea este lipita de latura interioara sudica ce face legatura dintre bastion si curtina cu bastionul Craisorul si initial a indeplinit rol de cazemata pentru apararea laturii de sud a cetatii. Pierderea functiunii strict defensive, dar si modificarea tehnicilor de razboi din secolului al XVIII-lea fac ca peste aceasta, posibil afectata de numeroasele asedii, sa se ridice o cladire de grajduri, adapatorile si fantana din apropiere releva rolul ei. Poarta de vest (1573) a fost proiectata si construita in timpul domniei principelui Stefan Báthory. Ea era la un moment dat singurul acces in incinta fortaretei. In stampa lui Hoefnagel poarta purta deasupra sa un turn cu mai multe nivele. Pe tunelul de acces era situata camera de straja si mecanismul de ridicare a podului. Conform aceleiasi surse, langa poarta a fost construit un turn cu mecanism de orologiu in partea superioara. Intr-o seara instelata a anului 1092, pe cand se afla la vanatoare prin Tara Crisurilor, Regele Ladislau I al Ungariei a ajuns intr-o poiana larga, strajuita pe ambele parti de apele Crisului Repede, nu departe de Peta-Hewjo, paraul ce nu ingheata niciodata. A adormit repede, obosit fiind dupa goana cerbilor. In vis i s-au aratat doi ingeri, care i-au cerut sa inalte de indata, acolo, o manastire zidita, cu hramul Sfintei Fecioare Maria.
Locul acesta l-a numit Várad, iar in jurul manastirii – care avea sa ajunga vestit centru de pelerinaj – s-a construit o cetate ce a stat multe secole in apararea crestinatatii. Asa a inceput istoria unuia dintre orasele vestite ale Europei: Varadinum, Oradea, Nagyvárad, Grosswardein. Se povesteste ca dupa caderea Budei sub turci, in 1540, acestia au fortat cucerirea cetatii Oradea, consideratã poarta de vest spre Transilvania. Cetatea, aparata ca o vraja de apele vesnic calde ale Petei, era de necucerit. Steaua protectoare a cetatii a stralucit pana in anul 1660, cand Ali, pasa de Timisoara, si-a jurat sa cucereasca mica fortificatie cu orice pret. A venit cu oaste mare, cei 45.000 de turci impanzind dealurile orasului. 46 de zile de lupte au pus la grea incercare garnizoana celor 850 de aparatori ai cetatii. Sute de sateni au cazut atunci prizonieri in mainile otomanilor. Totusi, cetatea rezista! Parea ca deznadejdea ii cuprindea pe turci, caci nu reuseau in niciun chip sa afle secretul vrajii nemaivazute care-i proteja zidurile. Pana in ziua in care sotia morarului, singura care stia secretul, a aflat ca fiii ei au fost prinsi de turci. Innebunita de durere, a hotarat sa faca orice ca sa-i salveze. Asa a ajuns sa tradeze Cetatea, spunandu-le turcilor pe unde sa sape pentru a deschide zagazurile de evacuare a apei care umplea marele sant din jurul zidurilor de aparare. Si asa, la 27 august 1660, cetatea a capitulat, si incepea era dominatiei turcesti.


 
 
 
 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>