Chilia lui Daniil Sihastrul

chilie lacas de cult obiective turistice judetul suceava putna

 

Chilia lui Daniil Sihastrul

Situata pe pitorestile plaiuri ale Bucovinei, la o distanta de numai un kilometru de Manastirea Putna, unul dintre cele mai cunoscute lacasuri de cult ctitorite de domnitorul moldovean Stefan cel Mare, Chilia lui Daniil Sihastrul reprezinta o grota sapata in stanca, in care se spune ca acest pustnic a trait retras, mai bine de 20 de ani. Inclusa pe lista celor mai importante monumente istorice din judetul Suceava, Chilia lui Daniil Sihastrul s-a transformat, o data cu trecerea timpului, intr-un adevarat loc de pelerinaj.

Album foto Chilia lui Daniil Sihastrul

Harta zonala Chilia lui Daniil Sihastrul – Putna

Descriere Chilia lui Daniil Sihastrul

Despre Daniil Sihastrul, cunoscut in religia crestina si sub numele de “Sfantul Daniil Schimonahul” sau “Sfantul Daniil cel Nou“, se stie ca a fost unul dintre cei mai cunoscuti sfinti moldoveni din intreaga istorie a crestinatatii si, de asemenea, povatuitor al domnitorului Stefan cel Mare. Nascut pe la inceputul secolului al XV-lea, undeva aproape de Orasul Radauti, Daniil s-a calugarit la varsta de numai 16 ani, devenind apoi preot. Pentru ca simtea nevoia de a avea un loc numai al sau, in care sa se roage in liniste, nestingherit de cele lumesti, Calugarul Daniil Sihastrul si-a sapat o chilie intr-o stanca de pe malul Paraului Vitau, din imprejurimile Putnei. Acolo, in interiorul grotei, si-a faurit un adevarat paraclis, cu pronaos, naos si altar, si o alta incapere de dormit, care se mai pot observa si in zilele noastre. Chilia masoara aproape 10 metri lungime si o inaltime de aproximativ 2 metri.

Se spune ca la Chilia lui Daniil Sihastrul ar fi poposit, in anul 1451, dupa moartea tatalui sau, Stefan cel Mare, caruia calugarul i-ar fi prezis ca va domni peste meleagurile Moldovei, lucru care s-a si intamplat in anul 1457. Tot calugarul se spune ca ar fi cel care l-a sfatuit pe Stefan cel Mare sa ridice Manastirea Putna, lacasul fiind zidit intre anii 1466-1469, pentru a-i aminti mereu de biruinta sa asupra turcilor in batalia din anul 1465 de la Chilia.

Calugarul Daniil Sihastrul a locuit o vreme si sub Stanca Soimului, de pe malul Paraului Vornet, tot la indemnul sau fiind ridicata si frumoasa Manastire Voronet, unde calugarul si-a petrecut ultima parte a vietii si a fost inmormantat.

Daniil Sihastrul se numara printre putinii calugari care au fost considerati sfinti chiar din timpul vietii, in zilele noastre fiind praznuit in ziua de 18 decembrie. Se spune ca pe vremea cand traia, acesta era cautat de numerosi credinciosi, care credeau in rugaciunile, sfaturile sale si in puterea sa de a vindeca boli si a alunga suferinte.

Alaturi de faimoasa Manastire Putna, Chilia lui Daniil Sihastrul reprezinta o atractie turistica reprezentativa a Localitatii Putna, amintindu-le oamenilor de credinta adevarata si daruirea acestui pustnic.

Prezentare video Chilia lui Daniil Sihastrul


 
 
 
 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>