Manastirea Humor – Gura Humorului

gura humorului humor lacas de cult manastiri obiective turistice judetul suceava

 

Manastirea Humor

Manastirea Humor aflata pe teritoriul judetului Suceava, este unul dintre cele mai vechi si cunoscute lacasuri sfinte din Nordul Moldovei, fiind inscrisa pe lista celor mai importante monumente istorice ale regiunii. Manastirea se bucura de prezenta unui cadru natural pitoresc, fiind situata in Satul Manastirea Humorului, la o distanta de aproximativ 40 km de Orasul Suceava.

Album foto Manastirea Humor
[nggallery id=21]

Harta zonala Manastirea Humor

Descriere Manastirea Humor

Manastirea Gura Humorului este vizitata an de an de numerosi turisti dornici sa descopere faimosul circuit al manastirilor de pe meleagurile bucovinene, printre care se mai numara si Manastirea Arbore, Manastirea Moldovita, Manastirea Sfantul Ioan cel Nou sau Biserica Patrauti. Toate aceste lacasuri au fost apreciate drept o importanta parte a patrimoniului cultural mondial de catre UNESCO, regasindu-se in grupul bisericilor pictate din Nordul Moldovei.

Ridicat inca din anul 1530, de catre Toader Bubuiog, un mare boier al acelor vremuri, ansamblul monahal cuprinde in prezent biserica propriu zisa a manastirii, ce isi sarbatoreste hramul la Adormirea Maicii Domnului si la Sfantul Gheorghe, un turn clopotnita, ridicat in secolul al XIX-lea, ruinele chiliilor amnajate aici intre secolele XVI – XVII si Turnul Vasile Lupu, ridicat in timpul domniei acestuia, in anul 1641. Conform datelor existente, se pare ca manastirea a fost ridicata pe locul unui lacas si mai vechi, construit in vremea domniei lui Alexandru cel Bun.

Cele mai importante aspecte prin care aceasta manastire impresioneaza sunt reprezentate de arhitectura sa tipic moldoveneasca si de picturile cu care acest lacas a fost impodobit. Manastirea Gura Humorului este primul lacas de cult din aceasta regiune care a fost construit cu un pridvor deschis si careia ii lipseste turla prezenta la majoritatea lacasurilor, deasupra naosului. In rest, planul arhitectural al manastirii este acelasi ca la toate lacasurile de cult ortodoxe, cu naos, pronaos si altar. Un element incantator al manastirii este catapeteasma sa, sculptata cu foarte mare pricepere in lemn. De asemenea, un element aparte, ce atrage atentia asupra lacasului este reprezentat de picturile exterioare, realizate in tehnica fresca, inca din anul 1535. Pe fiecare fatada a manastirii sunt ilustrate diverse personaje si scene biblice, precum Judecata de Apoi sau Asedierea Constantinopolului.

Manastirea Humor a jucat de-a lungul timpului si rolul de necropola, aici fiind inmormantati atat familia ctitorului manastirii, cat si mai multi oameni importanti din istoria Moldovei medievale.

Printre cele mai importante obiecte de cult detinute de aceasta manastire se numara catapeteasma sculptata in lemn si aurita, numeroase icoane ce dateaza din secolele XV-XVI sau carti si vesminte bisericesti. O atractie destul de importanta a manastirii este si Turnul lui Vasile Lupu, ce dateaza de pe vremea in care domnitorul moldovean a inconjurat lacasul cu un zid de aparare.

Prezentare video Manastirea Humor


 
 
 
 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>