Manastirea Tutana – Arges

 
 

Manastirea Tutana

Manastirea Tutana, asezata la marginea satului cu acelasi nume, situata la 17 km sud-vest de Curtea de Arges poarta hramul Cuviosul Atanasie Athos. Perioada dintre sfarsitul secolului al XIV-lea si inceputul celui de al XV-lea, reprezinta monumentul zidirii primei Biserici Tutana, cu arhitectura asemanatoare celei de la Vodita, Tismanei si Bisericii Stelea din Targoviste. Pe locul manastirii de astazi, in secolul al XIV-lea existand o sihastrie de calugari.

Album foto Manastirea Tutana

Harta zonala Manastirea Tutana – Arges

Descriere Manastirea Tutana

Cei dintai sihastri de la Manastirea Tutana erau de la Cotmeana care, la randul ei era inchinata unor manastiri de la Muntele Athos, poate chiar Marea Lavra. Acest lucru este sugerat, printre altele, si de faptul ca Vlaicu Voda avea legaturi cu Marea Lavra careia ii doneaza o icoana care s-a pastrat pana in zilele noastre, reprezentandu-l pe Sfantul Atanasie al Athonului. Inainte de 1377, sfarsitul domniei lui Vlaicu Voda, Sihastria Tutana este transformata in manastire cu viata de obste dar este atestata documentar abia la 1497. Intre anii 1456 si 1474, manastirea Tutana obtine de la Mogosel, fiul lui Jupan Mogos, ocina de la Micesti pe care o schimba impreuna cu ocina proprie tot din Micesti in timpul lui Basarab cel Tanar cu parti din Alboteni si Hururez. In timpul domniei lui Basarab cel Tanar (1477-1482) se face un schimb de proprietati intre Manastirea Tutana si Lumota si Cernat. In continuare, sub domnia lui Vlad Calugarul (1481-1482) ginerele domnitorului cotropeste satul Mogosesti din Arges si il daruieste Manastirilor Cotmena si Tutana in schimbul a trei parti din Rusii de Vede.
In 1582 biserica manastirii este refacuta de Mihnea Turcitul, lucrarile fiind continuate de Mihai Viteazul. In secolele XVII-XVIII ajunge metoc al manastirilor Radu Voda si Ivir. Noul ctitor al acesteia, Mihnea Turcitul, scrie in pisania pusa cu aceasta ocazie: “Cu voia Tatalui si cu ajutorul Fiului si cu savarsirea Sfantului Duh, Amin. Iata dar eu robul stapanului meu Iisus Hristos, io Mihnea Voievod, din mila lui Dumnezeu domn a toata Tara Romaneasca, fiul marelui si prea bunului Alexandru Voievod am binevoit domnia mea la aceasta fapta sa fac bine acestei cinstite manastiri numita Tutana, unde este Hramul preacuviosului si purtatorului de Dumnezeu parintele nostru Atanasie de la Atos. In anul 1613, Radu Voda Mihnea, nepotul lui Alexandru Mircea -ctitorul de la 1568- si fiul Mihnea Turcitul incepe lucrarile de refacere a manastirii aruncata in aer de Sinan Pasa la 1595. Biserica pe planul celei a Manastirii Argesului e data in functie la 1614 si sfintita de Chiril Lucaris patriarhul Constantinopolului. Ea e inchinata Manastirii Ioan de la Sfantul Munte. La data de 2 iunie 1621 Radu Mihnea inchina Manastirea Tutana, Manastirii Radu Voda din Bucuresti. El va rectitori si cladirile incintei Manastirii Tutana intre anii 1620-1621. Intre anii 1774 si 1777 are loc constructia turnului clopotnita de pe latura de est a incintei, folosit si azi ca turn de intrare. Tot acum se inconjoara biserica cu 16 contraforti. La 1838 acesti contraforti se inlocuiesc de altii aproape identici dar legati sub nivelul terenului de o centura ce incinge biserica pe contur si care constituie soclul contrafortilor. La cutremurul mare din 1838 are loc prabusirea turlelor si boltilor originare si reconstruirea lor din lemn conform contractului, se mai adauga bisericii si un pridvor.
Dupa secularizarea manastirilor, la 1864, a fost parasita si ruina s-a instalat repede, fara acoperis, cu zidurile macinate de vanturi si ploi, cu pictura complet degradata, ea a reintrat in atentia credinciosilor in 1987 cand Episcopia Ramnicului si Argesului a sprijinit lucrarile de restaurare si consolidare a frumoasei biserici care nu trebuia sa se piarda. In anul 1942, ajungand iarasi in ruina, s-a refacut pictura in general, reparatia si refacerea picturii au fost executate de pictorul Teodor Petrescu, fiu al acestei comuni la 6 septembrie 1942. Biserica este o constructie in forma de cruce, masiva, din caramida. Intrarea se face prin partea de vest, printr-o usa grea de stejar, imbracata in exterior cu tabla de arama. Spatiul este compartimentat clasic: pronaos, naos, altar. Exteriorul este inconjurat de un brau median avand deasupra si dedesubt cate un rand de caramizi formand dinti de ferastrau. Ambele registre sunt decorate cu firide iar in exteriorul zidului exista o caramida misterioasa care are pe ea o schita reprezentand un personaj ciudat imbracat, semanand cu un extraterestru. In anul 1988 Manastirea Tutana este trecuta in lista monumentelor istorice si de arta, fiind publicata in “Revista muzeelor si monumentelor”.

Articole asemanatoare

 
 
 
 

Tags: lacas de cult manastire manastirea tutana manastirea tutana - arges manastiri manastiri din muntenia Muntenia

 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Scrie un comentariu

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>