Muntii Vrancei – Carpatii Orientali

carpatii orientali munti munti din moldova muntii vrancei muntii vrancei - carpatii orientali

 

Muntii Vrancei

Muntii Vrancei sunt o unitate de relief a Carpatilor de Curbura, apartinand de lantul muntos al Carpatilor Orientali. Cel mai inalt pisc este Varful Goru, avand 1.785m. Muntii Vrancei, inca isi mai pastreaza aerul de zona salbatica, nepoluata, iar impreuna cu Muntii Bretcului si Muntii Buzaului formeaza partea estica, marginiti de depresiunea Brasovului la Nord, de Subcarpatii Curburii la Est si de Valea Carpatica a Buzaului in partea de Sud-Vest. In partea nordica, limita Muntilor Vrancei este trasata in mod obisnuit in lungul vaii Oituzului, incluzandu-se acestora si culmile coborate ale Magurii Casin (1.165 m).

Album foto Muntii Vrancei

Harta zonala Muntii Vrancei – Carpatii Orientali

Descriere Muntii Vrancei

Pozitia Muntilor Vrancei se suprapune rascrucii dintre Moldova, Transilvania si Muntenia, intarindu-se si prin aceasta functia nodala in circulatia turistica pe coordonate mult mai extinse, cu specific transcarpatic si extracarpatic. Sub raport adminitrativ-teritorial, zona apartine judetelor Vrancea (cea mai mare parte), Bacau (sectorul nordic), Buzau (marginea de sud-vest si foarte putin din extremitatea sudica) si Covasna (latura nord-vestica) avand o suprafata de aproximativ 1.500 km2. Pentru a intelege relieful Muntilor Vrancei ca element distinctiv al peisajului geografic natural, se cuvine mai intai cunoasterea genezei si alcatuirii formelor, a relatiilor sale stranse si complexe cu factorii geologici – relatii ce se reflecta nemijlocit (alaturi de numerosi agenti modelatori ai scoartei) in frumusetea, originalitatea si atractivitatea lui.
Istoria geologica a Muntilor Vrancei se implica prefacerilor multiple, petrecute in decursul a peste 140 milioane de ani, cat inglobeaza timpul derulat de la finele mezozoicului pana in prezent. Ea se leaga intim de evenimentele care au generat cutarea depozitelor sedimentare acumulate in mediul marin, exondarea treptata a catenelor si constituirea lantului carpatic. Intr-un cuvant, Muntii Vrancei sunt creatia orogenezei alpine, manifestata insa cu intensitati temporale si spatiale diferite, punctate de faze de paroxism sau, dimpotriva, de imobilitate relativa a scoartei. Considerate laolalta, formatiunile cretacice si paleogene din alcatuirea Muntilor Vrancei se remarca prin eterogenitate petrografica, o mare diversitate de structuri si o tectonica “vie”, actuala – elemente reflectate din plin in aspectele generale sau de detaliu ale reliefului. Substratul abunda in asa-zise faciesuri litologice, purtand amprenta rocilor preponderente din alcatuirea depozitului geologic respectiv. Sub raport altimetric, Muntii Vrancei au inaltimi mai mari de 1.100m, culminand la 1.785m in varful Goru. Nivelul altitudinal mediu de 1.500m poate fi generalizat la intreaga suprafata, el ingloband marea majoritate a liniilor orografice prelungi, numeroase culmi secundare si “umerii” detasati in partea mijlocie a versantilor. Acest nivel este dominat de numeroase varfuri care se apropie sau depasesc cu putin 1.600m, cele mai inalte (putine la numar) trecand de 1.700m in altitudine. Pe langa Vf. Goru, alte exemple ni le ofera Vf. Lacauti (1.777 m), Vf. Arisoara (1.725 m) si Vf. Giurgiu (1.721 m). Priviti in ansamblu, Muntii Vrancei sunt alcatuiti din doua flancuri montane, cu orientari opuse si extindere diferita: unul rasaritean si altul apusean. Ele se imbina pe un aliniament major ce se intinde intre Muntele Lepsa (1.390 m), la nord, si Culmea Pietrele Insirate (1.476 m), la sud. La prima vedere, ansamblul morfografic al zonei montane sugereaza o imagine haotica de culmi, masive si vai. In realitate, culmile Muntilor Vrancei, care formeaza structura majora a reliefului, se dispun pe trei aliniamente principale, aproximativ paralele, cu orientare generala nord-sud. Astfel, de la est la vest, se succed: creasta apuseana (cu trei culmi secundare mai importante) – are o altitudine medie absoluta de circa 1.550m, masoara aproape 50 km lungime, este fragmentata de numeroase inseuari largi (exceptia apartine curmaturii Poarta Vantului, 1.695m, de la nord de Lacauti), care se desfasoara pe urmatorul aliniament: Lepsa (1.390 m) – Musat (1.503 m) – Stogu Mare (1.527 m) – Baba (1544 m) – Lujeru (1.517 m) – Neharna Mica (1.318m, marcand extremitatea sudica) etc.; creasta mediana (cu trei ramificatii mai insemnate) – se detaseaza la o distanta de 5-7 km est de precedenta, unica lor legatura directa fiind efectuata prin saua Poienita (1.408 m) dintre Arisoaia si Culmea Paisele. Ea are o altitudine medie absoluta de aproximativ 1.450m, masoara circa 40 km lungime si este individualizata pe aliniamentul: Tisaru Mic (1.263 m) – Tisaru Mare (1.285 m) – Dealul Crucilor (1.273 m) – Culmea Laposu (de Sus, 1.455m si de Jos, 1.256m) etc. Aceasta creasta defineste cumpana bazinelor individuale Putna, la nord-vest, Zabala, la vest si sud, Tisita si Naruja, la est si bordura montana – inchide la rasarit Muntii Vrancei, realizand legatura dintre terminatiile celor doua ansambluri orohidrografice descrise anterior. Pe de alta parte, ea marcheaza categoric, printr-un abrupt de pana la 300m inaltime, contactul cu Depresiunea subcarpatica a Vrancei.
Faptul ca aceasta bordura este strapunsa perpendicular de vaile Putna si Naruja permite distingerea a trei segmente: de nord, central si de sud. Segmentul nordic, care se intinde intre Muntele Zboina Neagra (1.350 m) si albia Putnei, este indicat de inaltimile Tiua Golasa (1.071 m) si varful Fantana lui Bucur (1.113 m), fiind fragmentat doar de pasul Soveja. Segmentul central se evidentiaza intre Putna, la nord, si Naruja, la sud, fiind materializat prin Culmea Muntisoarele (1.395 m in vf. Colocani) a carei creasta, “dantelata” de curmaturi si o suita de varfuri conice, se face remarcata de la mari departari. La sud de strapungerea Narujei urmeaza cel de-al treilea segment al “bordurii” montane. Acesta este format din Dealul Secaturii (1.075m in vf. Tiganasu), pe cat de priporos in vecinatatea raului, pe atat de estompat, usor valurit si larg in rest. Capatul sudic se racordeaza la Laposu de Jos (1.256m, terminatia sud-estica a “crestei mediane”). Caracteristicile dominante ale climei Muntilor Vrancei sint determinate de pozitia geografica in cuprinsul arcului carpatic si de etajarea reliefului, suferind mai mult influenta penetrarii, la latitudini mai joase, a maselor de aer din nordul Europei. Desigur, ele sunt subordonate climei temperat-continentale specifice Romaniei, cu remarcabile oscilatii sezoniere. Temperatura aerului se manifesta in succesiunea anotimpurilor prin valori pozitive si negative destul de diferite. Media anuala este cuprinsa intre 2-4°C, pentru zona montana cea mai inalta, si 6-8°C, corespunzatoare sectorului muntos mai coborat. Mediile lunii cele mai calde, iulie, oscileaza intre 14-16°C la periferia muntilor si 10-12°C la altitudini mai mari de 1.500m. In luna ianuarie, temperaturile medii coboara de la -2 pana la mai putin de -6°C pe culmile cele mai inalte. Precipitatiile cresc de la 600-800 mm pana la 1.200-1.400 mm, cele mai abundente afectand muntii cu inaltimi de peste 1.400-1.500m. Aceste valori medii multianuale sunt neuniform repartizate pe anotimpuri, inregistrandu-se cate un maxim la finele primaverii si inceputul iernii, separate de doua perioade de minim: iulie-august si ianuarie-februarie. Pentru turistii experimentati, accesibilitatea traseelor in timpul iernii este posibila, atentionand insa asupra pericolului producerii avalanselor in Masivul Coza, pe valea Tisitei si pe valea Narujei. Trasaturile de ansamblu ale asociatiilor fito si zoogeografice din cuprinsul Muntilor Vrancei sunt o reflectare a conditiilor de mediu proprii treptei de relief si climatului corespunzator acesteia. Pe langa ele intervin insa o seama de factori locali care influenteaza cantitativ si calitativ invelisul biologic al teritoriului. Asa spre exemplu, substratul litologic si conditiile hidrogeologice, unele procese de modelare actuala a scoartei, activitatea antropica si alte cauze raspund de diversitatea aspectelor biogeografice locale. Date fiind altitudinea si conditiile climatice, vegetatia caracteristica Muntilor Vrancei este cea de padure (suprafata ei fiind insa discontinua, datorita mai ales defrisarilor masive efectuate in perioada interbelica) si de pajisti montane secundare. In arealul formatiunii silvestre se disting doua etaje: unul inferior, cu arborete de amestec (foioase si rasinoase) si unul superior, alcatuit din rasinoase (conifere). Aceasta este constituita dintr-o mare bogatie si diversitate de specii.
Apele repezi si limpezi sunt mediul propice ihtiofaunei, reprezentate prin pastrav (Salmo trutto fario), mreana (Barbus barbus), boistean (Phoxinus phoxinus), clean (Leuciscus cephalus) si scobar (Chondrostoma nasus). Padurile adapostesc o ornitofauna foarte variata. La limita lor superioara intalnim mediul cocosului de munte (Tetrao urogalus), ieruncei (Tetrastes bonasia), acvilei de stanca (Aquila chrysaetos) si acvilei tipatoare (Aquila pomerana) etc. Un punct de atractie turistica il constitute Lacul Negru, aflat in bazinul Narujei, la 1.235m altitudine, pe versantul nordic, avand o suprafata de peste 1 ha. Aceasta cuveta lacustro-mlastinoasa, cu o turbarie oligotrofa, abundenta in endemisme micro faunistice si floristice, poate suscita o pasionanta investigare stiintifica. Lacul Negru exemplifica un ecosistem de rara originalitate, in care organizarea si evolutia vietii s-au desfasurat in conditii cu totul speciale si care au suferit in mica masura impactul cu factorul uman.


 
 
 
 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>