Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida

bucuresti muzee

 

Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida

Muzeul National Tehnic ”Prof. Ing. Dimitrie Leonida”, situat in Parcul Carol I, Bucuresti, creatia ilustrului om de stiinta roman, al carui nume il poarta, a luat fiinta in anul 1909 si a cunoscut substantiale reorganizari in 1954 si 1972. Dimitrie Leonida a nutrit deosebita grija pentru popularizarea stiintei. In 1908 intemeiaza prima scoala de electricieni si mecanici din Romania. Cu elevii sai, profesorul Leonida a strans primele piese care vor constitui nucleul viitorului muzeu. A inceput prin a achizitiona piese valoroase privind introducerea tehnicii in Bucurestii secolului al XIX-lea: un cilindru din instalatia morii cu aburi “Assan” in 1853, dinamurile utilizate pentru iluminarea Cismigiului, a Palatului regal si a Teatrului National.

Album foto Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida

[nggallery id=998]

Harta zonala Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida

Descriere Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida

Muzeul National Tehnic Dimitrie Leonida din Bucuresti a fost fondat in 1909 de inginerul Dimitrie Leonida avand ca model Muzeul Tehnic din München, vizitat de Leonida in perioada studiilor universitare efectuate la Scoala Politehnica din Charllotenbourg in apropierea Berlinului. Muzeul a functionat in primii ani in acelasi sediu cu scoala de Mecanici si Electricieni din strada Mendeleev, apoi intr-o cladire din Bulevardul Magheru.

Din 1928 Muzeul Tehnic a fost adapostit intr-unul din pavilioanele existente in parcul Carol I, iar din 1935 in actuala cladire care se numea Pavilionul Industrial. Muzeul beneficiaza de o suprafata de expunere de 4.500 m², din care 1.000 m² in aer liber, iar prezentarea exponatelor sale este grupata astfel: istoricul mecanicii, electricitate, magnetism, industria miniera si petroliera, caldura, telecomunicatii, hidraulica, electrotehnica, masini industriale, transporturi terestre si aeriene, fizica atomica.

In muzeu pot fi vazute piese de mare valoare documentara ilustrand spiritul inventiv al poporului roman, printre care: moara de apa cu “facaie” (precursoarea turbinelor Pelton), a carei constructie este atestata inca din secolul al XV-lea; macazul cu ac si inima de lemn, imaginat pe la 1600 de minerii de la Brad,
primul automobil aerodinamic, conceput de inginerul roman Aurel Persu; machetele avioanelor cu care Traian Vuia, Aurel Vlaicu si Henri Coanda s-au inscris printre pionierii constructiilor aerospatiale; diferite utilaje fabricate de uzinele romanesti.

In cadrul muzeului functioneaza “Colectia Henri Coanda”. Ea evoca prin machete, fotografii si alte genuri de exponate multiplele preocupari ale savantului roman Henri Coanda (1886-1972), autorul a peste 250 de inventii pentru care a obtinut 700 de brevete in diferite tari ale lumii. Dintre machetele aflate in colectie atrag atentia, in special, primul avion cu reactie din lume conceput de Coanda si pilotat de el personal la 16 decembrie 1910, langa Paris, hidrogeneratorul pentru desalinizarea apei de mare (cu ajutorul energiei solare), sistemul de transport tubular cu mare viteza (o aplicatie a “efectului Coanda”), “rezervorul oceanic” destinat petrolului extras din sondele marine, etc.

Muzeul dispune, de asemenea, de o biblioteca de peste 20.000 volume de stiinta si tehnica (donatia inginerului Dimitrie Leonida), ca si de o fototeca cu peste 10.000 imagini. In activitatea muzeului sunt incluse organizari de expozitii tematice, de conferinte, simpozioane, demonstratii si experiente aplicative.


 
 
 
 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>