Partia de Ski Poiana Brasov
Tweet | ![]() |
Partia de ski Poiana Brasov, situata la o distanta de 15 km de centrul Orasului Brasov, se numara printre cele mai moderne domenii schiabile din Romania, fiind o locatie preferata de foarte multi turisti care sosesc intr-un numar impresionant in fiecare iarna la Statiunea Poiana Brasov.
Album foto Partia de Ski Poiana Brasov
Harta zonala Partia de Ski Poiana Brasov
Descriere Partia de Ski Poiana Brasov
Pe langa faptul ca este cea mai renumita statiune din Romania in care se practica sporturile de iarna, Statiunea Poiana Brasov este in acelasi timp si un important centru turistic international. Istoria sporturilor de iarna a inceput aici in urma cu mai mult de 100 de ani, cand a avut loc in anul 1906, primul concurs de ski din Romania.
Au fost realizate recent mai multe investitii in domeniul schiabil de la Poiana Brasov, acesta crescand destul de mult, de la 12 km la 24 de km. Au fost de asemenea modificate si imbunatatite partiile vechi, au fost amenajate inca doua instalatii de transport pe cablu, pe langa cele deja existente si a fost construit un sistem cu tunuri de zapada artificiala, disponibil pe intreaga suprafata a muntelui pe care sunt amenajate partiile. Partiile sunt prevazute cu panouri de semnalizare, indicatoare si aproape 3000 metri de plase, conform normelor de siguranta europene.
Masivul Postavaru, care inconjoara aproape jumatate din Statiunea Poiana Brasov ofera zone schiabile renumite pentru frumusetea peisajelor ce pot fi surprinse aici. Domeniul schiabil din Poiana Brasov se bucura de prezenta a 10 partii, atat pentru incepatori, cat si pentru cei avansati. Partia Drumul Rosu, cu o lungime de 4600 metri, Partia Bradul de 465 metri si Partia Stadion, de 325 metri sunt partii de dificultate usoara. Partiile Sulinar, Kanzel 1 si Subteleferic 1 sunt partii de o dificultate medie, iar partiile Lupului, Kanzel 2, Ruia si Subteleferic 2 sunt recomandate doar practicantilor specialisti in sporturile de iarna, intrucat au un grad de dificultate foarte ridicat. Sporturile de iarna pot fi practicate aici chiar si noaptea, intrucat este amplasata si o instalatie de nocturna, langa Partia Bradul. Partiile din Poiana Brasov sunt deservite de asemenea de telecabina, telegondola si teleski.
Denumire Partie |
Dificultate | Lungime [m] | Diferenta Nivel [m] | Nocturna | Zapada Artificiala | Transport |
Bradul | usor | 500 | 85 | Da | Da | Teleski |
Kenzel | greu | 315 | 138 | Nu | Nu | Teleski |
Lupului | greu | 2860 | 775 | Nu | Nu | Teleski |
Sulinar | mediu | 2441 | 645 | Nu | Nu | Teleski |
Ruia | greu | 540 | 198 | Nu | Nu | Teleski |
Subteleferic | greu | 2200 | 280 | Nu | Nu | Teleski |
Drumul Rosu | usor | 4600 | 630 | Nu | Nu | Teleski |
Slalom | mediu | 575 | 217 | Nu | Nu | Teleski |
Stadion | usor | 300 | 32 | Nu | Nu | Teleski |


0 Comentarii
Fii primul care comenteaza acest articol.