Pestera Meresti – Muntii Harghita

atractii naturale pesteri

 

Pestera Meresti

Pestera Meresti este situata in Cheile Varghisului, in partea sudica a Muntilor Harghitei, intr-o zona cu peisaje de o salbaticie incantatoare. Accesul in zona se face din localitatea Meresti, unde se poate ajunge din Vlahita, o alta localitate cunoscuta a judetului Harghita. Aceasta pestera a fost considerata mult timp ca fiind cea mai lunga din Carpatii Orientali si se afla asezata intr-o zona carstica unde se mai gasesc in jur de 60 pesteri.

Album Foto Pestera Meresti

Harta Zonala Pestera Meresti

Descriere Pestera Meresti

Unul dintre motivele datorita caruia este cunoscuta aceasta pestera este reprezentat de faptul ca aici au fost descoperite si resturi fosile ale omului preistoric. De altfel, cercetarile si sapaturile arheologice realizate atat in zona pesterii, cat si in imprejurimi, atesta existenta umana in acest spatiu inca din cele mai vechi timpuri, descoperirile reprezentand elemente ale culturii musteriene, ale ceramicii de tip Cotofeni, ale epocilor paleolitica, eneolitica, a bronzului, a fierului si a celei romane.

Lungimea totala a pesterii este de aproximativ 1,4 km, aceasta fiind compusa din mai multe sali si galerii, destul de spatioase. Accesul in interior se realizeaza prin partea nordica a pesterii. In interiorul grotei nu se intalneste un curs de apa permanent si de asemenea, nu impresioneaza prea mult nici prin prezenta formatiunilor concretionare. In schimb, se intalneste aici o colonie numeroasa de lilieci, care au gasit in interiorul pesterii un mediu de viata propice.

Atractiile naturale din imprejurimi ce pot reprezenta puncte de interes pentru turistii ce viziteaza aceasta zona sunt de asemenea numeroase. Cheile Varghisului desemneaza o rezervatie naturala de tip mixt, amplasata din punct de vedere geografic la granita dintre judetul Covasna si judetul Harghita, in “inima secuimii”, dupa cum ar denumi unii acest spatiu. Intinsa pe o suprafata de aproximativ 800 hectare, aceasta arie naturala ofera pe toata desfasurarea sa peisaje si atractii naturale demne de toata admiratia. Se pot vizita aici mai multe pesteri, dintre care merita a fi amintite Pestera Calului, Pestera Tatarilor sau Sura de Piatra. Se pot vizita de asemenea in zona: Muntii Bodoc, Poiana Narciselor de la Vlahita, o incantatoare rezervatie peisagistica, Cetatea Dacica Meresti sau Biserica de lemn din Varghis. De asemenea, un alt farmec aparte il reprezinta si gospodariile taranesti intalnite de-a lungul drumului, reprezentative pentru Tinutul Secuiesc.


 
 
 
 
 
 

Comentarii articol: 1

 
  1. Balazs Magdolna
    2012-10-22
    11:06:06

    Da am fost aici si am capatat o experienta de neuitat pentru ca aceasta atractie naturala a fost ceva nemaipomenit.

     
 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>