Pestera Poarta Zmeilor – De La Grosi

atractii naturale obiective turistice judetul alba pesteri

 

Pestera Poarta Zmeilor

Pestera Poarta Zmeilor reprezinta una dintre cele mai cunoscute atractii naturale din Muntii Trascau, fiind localizata la altitudinea de 1150 metri, printre crestele versantilor golasi din aceasta regiune muntoasa. Poarta Zmeilor a fost declarata rezervatie geologica, fiind cea mai veche pestera din Trascau, cunoscuta si sub denumirea de Pestera de la Grosi.

Album foto Pestera Poarta Zmeilor

Harta zonala Pestera Poarta Zmeilor

Descriere Pestera Poarta Zmeilor

Pestera se afla in imediata apropiere a Satului Sub Piatra, din Localitatea Salciua, pe meleagurile pitoresti ale judetului Alba. Aceasta s-a format in partea sud vestica a platoului calcaros de aici, pe suprafata caruia au luat nastere de-a lungul timpului numeroase formatiuni carstice. Descoperita pentru prima data de ciobanii sositi pe Platoul Bedeleu, pestera a fost inregistrata pe harta si a inceput sa fie exploatata in anul 1984.

Din sat se ajunge foarte usor la pestera, existand un traseu marcat cu cruce rosie care ii ghideaza pe turisti in drumul lor. De-a lungul traseului se intalneste si Cascada Sipote, o cadere de apa in trepte, de aproximativ 15 metri inaltime, iar la cativa pasi de intrarea in pestera se gaseste si un portal imens, ce a luat nastere prin eroziunea rocilor calcaroase din masivele de aici. Dupa acest pod natural numit tot Poarta Zmeilor a fost preluata si denumirea data pesterii de aici.

Intrarea in Pestera Poarta Zmeilor nu este foarte greu de gasit, desi este destul de ingusta, avand o deschidere mai mica de doi metri. Interiorul grotei se compune dintr-o succesiune de mai multe galerii si sali interioare, ce se desfasoara pe o lungime totala de aproximativ 125 metri. In interiorul pesterii se gasesc numeroase formatiuni specifice, precum stalagmitele, stalactitele, scurgeri parietale si alte depuneri calcaroase, iar pentru a le admira sunt necesare surse de iluminat.

Atat pestera, cat si panoramele intalnite pe parcursul traseului reprezinta o adevarata incantare pentru cei sositi in aceasta zona, care mai pot include de asemenea in circuitul lor turistic si alte atractii ale regiunii, precum Pestera Huda lui Papara sau Vanatarile Ponorului.


 
 
 
 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>