Universitatea Bucuresti

bucuresti

 

Universitatea Bucuresti

Universitatea din Bucuresti (fondata in 1864) este o institutie de invatamant superior de stat din Bucuresti, Romania. Universitatea din Bucuresti este un important si influent actor in cadrul comunitatii, in sfera educatiei superioare si a cercetarii. Face parte dintr-o colectivitate intelectuala globala care activeaza in sensul protejarii si perpetuarii valorilor academice, precum si al promovarii diversitatii si a colaborarilor internationale. Fiind una dintre cele mai importante institutii de invatamant superior din Romania, poarta cu ea atat responsabilitatea cat si obligatia de a servi drept deschizator de drumuri si model.

Album foto Universitatea Bucuresti


Harta zonala Universitatea Bucuresti

Descriere Universitatea Bucuresti

In cei 146 de ani de existenta Universitatea Bucuresti a dobandit un solid prestigiu national si international, fiind prima institutie academica romaneasca aflata in topul celor mai bune 600 de universitati ale lumii. Multi dintre absolventii Universitatii s-au afirmat ca personalitati de seama: profesori si cercetatori la majoritatea marilor universitati ale lumii, membrii ai Academiei Romane si ai unor academii din alte tari, scriitori, politicieni (parlamentari, ministri, prim-ministri, presedinti), diplomati etc. O parte din facultatile Universitatii sunt amplasate in Palatul Universitatii din Piata Universitatii. Universitatea din Bucuresti ofera numeroase programe de studii, la toate nivelurile si formele de pregatire universitara: 22 programe de scurta durata, peste 75 de programe de lunga durata, 12 programe in forma de invatamant deschis si la distanta, peste 120 programe de masterat, peste 50 programe de doctorat, programe de inalte studii postuniversitare, programe de reconversie profesionala si de perfectionare. Toate programele oferite sunt acreditate sau autorizate. Diplomele acordate de Universitatea din Bucuresti sunt recunoscute in majoritatea tarilor lumii.
Universitatea din Bucuresti, prin ridicatul standard al demersului academic ce se asigura la nivelul tuturor catedrelor, isi propune ca foarte curand sa devina cea mai importanta institutie de invatamant superior din Romania. Principalul obiectiv al Universitatii din Bucuresti este de a obtine cea mai inalta calitate a serviciilor educationale si a activitatii de cercetare, mentinand standarde competitive, de nivel international si manifestand o preocupare continua pentru asigurarea calitatii, colaborare interdisciplinara, leadership si excelenta activitatii profesorilor si angajatilor. Ceea ce impune Universitatea din Bucuresti in peisajul academic romanesc este efortul constant al colectivelor didactice de formare traditionala – in sensul cel mai bun si mai actual al termenului – de buna calitate, gradul ridicat de inovare si implicarea tot mai activa in cercetarea stiintifica axata pe aspecte de anvergura. Datorita diversitatii domeniilor de pregatire academica, activitatea didactica in UB se desfasoara in 19 sedii distincte care dispun de 286 de laboratoare pentru studii de licenta, 187 laboratoare destinate cercetarii si activitatii masteranzilor, iar procesul de invatamant se desfasoara in amfiteatre cu 7.900 locuri, 1.941 de locuri in sali de curs si 4.409 locuri in sali de seminar. Suprafata medie depaseste 2 mp pe student.
Intreaga structura a programelor de studii a fost compatibilizata cu programul Bologna. Aceasta restructurare a implicat un efort considerabil de readaptare din partea tuturor facultatilor universitatii. In prezent, Universitatea din Bucuresti ofera peste 38 domenii de licenta cu cca. 100 de specializari la cele trei forme de invatamant (zi, fr. ID). Oferta educationala la nivelul studiilor masterale s-a diversificat mult, oferta actuala insumand 180 programe. Acest fapt a permis cresterea continua a solicitarilor pentru programele de masterat, provenite de la absolventii altor facultati, cat si a solicitarilor de reconversie profesionala. Universitatea din Bucuresti dispune de resursele umane necesare pentru derularea noilor programe de masterat la un nivel calitativ adecvat. A fost generalizat in toate facultatile sistemul scolilor doctorale care asigura o pregatire mult mai consistenta a doctoranzilor. In prezent, scolile doctorale sunt finantate din fonduri structurale in proiecte de 3 ani.


 
 
 
 
 
 

0 Comentarii

 

Fii primul care comenteaza acest articol.

 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>