Litoralul Romanesc

 

Litoralul Romanesc

Litoralul romanesc al Marii Negre, cunoscuta pe vremea stramosilor nostri romani sub numele de „Pontus Euxinus“, reprezinta una dintre cele mai exploatate zone din punct de vedere turistic din intregul spatiu romanesc, denumit nu de putine ori spatiu carpato – danubiano – pontic, datorita celor trei mari atractii naturale de prezenta carora se bucura: Muntii Carpati, Dunarea si nu in ultimul rand, Marea Neagra, a treia intindere de apa ca suprafata din intregul continent european, dupa Marea Mediterana si Marea Nordului.

Datorita pozitiei geografice favorabile, tarmurile romanesti ale Marii Negre au inceput sa fie locuite inca din timpul secolelor V – VI, de catre popoarele indo-europene ale scitilor si cimerienilor, insa cea mai infloritoare perioada a cunoscut-o aceasta zona in urma colonizarii grecesti, urmand apoi sa se dezvolte treptat, in perioada stapanirii romane si in vremea imparatiei bizantine.

In zilele noastre, din intreaga lungime a tarmurilor Marii Negre, Romaniei ii revine o lungime de aproximativ 245 km, cuprinsa intre granita cu Ucraina in partea nordica si granita cu Bulgaria in partea sudica. S-au dezvoltat aici cateva asezari urbane importante, precum Constanta, Mangalia sau Navodari, dar mai ales, numeroase statiuni turistice, datorita carora litoralul romanesc este animat in fiecare sezon estival de sute de mii de turisti romani si straini uniti de dragostea de mare si soare.
De-a lungul intregii lungimi a tarmului romanesc al Marii Negre se disting doua mari zone ce se individualizeaza prin caracteristici specifice: partea de nord, ce cuprinde frumoasa Delta a Dunarii si complexul de lacuri Razim – Sinoe, si partea de sud, cu un tarm mai ridicat si usor ondulat, in care se disting o serie de plaje intinse, faleze si golfuri.

Delta Dunarii

Delta Dunarii, cel mai tanar pamant al Romaniei, s-a format intr-un golf al Marii Negre in timpul erei glaciare si a evoluat in stransa legatura cu cele trei brate ale sale: Chilia, Sulina si Sfantu Gheorghe. Aceasta este cea mai mare rezervatie de tinuturi umede din Europa, singura delta fluviala intacta dar si singura delta din lume declarata rezervatie a biosferei, ce adaposteste peste 1200 de specii de plante si copaci, cu cea mai bogata fauna ornitologica de pe continent, mai mult de 331 de specii, printre care colonii unice de pelicani si ihtiologica, reprezentata de circa 135 de specii de pesti, din care amintim heringul de Dunare si sturionii, de la care se obtine pretiosul caviar.

Complexul lagunar Razim Sinoe

O alta atractie din partea nordica a litoralului este Complexul Lagunar Razim – Sinoe, protejat de asemenea de lege, ca arie naturala avifaunistica. Pe langa particularitatile deosebite ale faunei si florei diversificate de aici si peisajele pitoresti de poveste, turistii pasionati de istorie mai pot poposi in imprejurimi si pentru a vizita vestigiile arheologice Argamum, Histria si Enisala.

Din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii fac parte si Plaja Vadu si Plaja Corbu, ultimele plaje salbatice din Romania, fara amenajari turistice, iubite de cei ce vor sa se bucure in cel mai simplu mod de soare, nisip si apa marii.

Din sudul Lacului Sinoe, incepe sa se desfasoare spre sud zona cea mai cunoscuta a litoralului autohton, presarata cu asezari si statiuni turistice cu renume, precum: Navodari, Mamaia, Constanta, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinesti, Olimp, Neptun, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai si nu in ultimul rand, Vama Veche, aflata chiar la granite judetului Constanta cu Bulgaria.

Toate aceste statiuni constituie fara indoiala cea mai mare parte a farmecului litoralului romanesc. Iubitorii vacantelor petrecute pe litoral se pot bucura aici de veri insorite, cu temperaturi specifice unei clime maritime de litoral, cu mici influente mediteraneene in extremitatea sudica. Lunile de varf sunt iulie si august, ce se bucura de temperaturile cele mai crescute, domolite de brizele pontice, care, prin prezenta lor, racoresc putin atmosfera in timpul zilei, facand posibila expunerea la soare. Aerosolii marini de prezenta carora se bucura litoralul reprezinta de asemenea, alaturi de celelalte resurse naturale ale zonei un important factor de cura. In acest sens, unele dintre statiuni sunt cunoscute si pentru tratamentele balneo-climaterice puse la dispozitie, printre care se numara curele cu namol din Lacul Techirghiol, terapiile cu minerale sau faimosul tratament cu produsul romanesc cu proprietati de reintinerire si revigorare, Gerovital, produs de doamna doctor Ana Aslan.

Lasand la o parte aspectele terapeutice, litoralul romanesc se bucura si de alte caracteristici care il recomanda ca destinatie turistica in perioada sezonului estival. Cu o salinitate redusa, comparativ cu alte intinderi de apa continentala, marea noastra ofera turistilor posibilitatea de a practica diverse activitati subacvatice si nautice. In plus, statiunile pun la dispozitie numeroase activitati de agrement, ideale pentru petrecerea timpului liber. Printre acestea se numara terenurile de sport, bowling, minigolf, echitatie, cinematografe sau teatre de vara. Un alt mod de distractie, de aceasta data nocturna, il reprezinta si terasele, cluburile si discotecile, de variate tipuri, aparute in ultimii ani ca ciupercile dupa ploaie si concepute pe gusturile oricarui gen de turist.

Statiunea Mamaia

Una dintre cele mai faimoase statiuni ale litoralului este Mamaia, fiind cu siguranta si una dintre cele mai vizitate, datorita plajelor sale excentrice, cu nisip fin si numeroase cluburi si discoteci in care isi petrec noptile cunoscute personalitati publice locale si nationale. Principalele atractii ale statiunii sunt Satul de Vacanta, Parcul Acvatic Aqua Magic sau Telegondola, ce ofera posibilitatea de a admira un peisaj incredibil asupra intregii statiuni.

Foarte multe de oferit turistilor are si Orasul Constanta, situat in partea de sud a Statiunii Mamaia. Cunoscut ca cel mai mare oras din regiunea istorica a Dobrogei sau ca vechiul Tomis intemeiat de colonistii greci, orasul este in prezent principalul port al Romaniei, in cadrul caruia turismul joaca de asemenea un rol foarte importat in activitatea sa economica. Pe langa numeroasele monumente istorice din oras, mai pot fi vizitate si alte obiective turistice, precum: Muzeul Marinei, Muzeul de Arta, Acvariul, Delfinariul, Planetariul sau Cazinoul din Constanta.

Statiunea Eforie Nord

La 14 km in sudul Constantei, intre Lacul Techirghiol si Marea Neagra, se gaseste si Statiunea Eforie Nord, destinatie placuta atat pentru relaxare, cat si pentru tratament, avand o larga deschidere spre mare, cu o plaja ce atinge 3 km lungime.

Statiunea Eforie Sud

In imediata apropiere a Statiunii Eforie Nord se gaseste si Statiunea Eforie Sud, intinsa si ea pe o lungime de aproximativ 2 km de-a lungul tarmului romanesc al Marii Negre. La fel ca si in cazul Plajei Eforie Nord, faleza de aici este foarte inalta, iar accesul pana la plaja se realizeaza pe scari.

Statiunea Costinesti

La mijlocul litoralului romanesc este amplasata Statiunea Costinesti, ce reuneste vara de vara tineri din toate mediile sociale, dar si familisti, uniti intr-un gand comun de distractie si petrecere. Epava navei E. Evanghelia, este cel mai important simbol al Statiunii Costinesti, fotografiile facute de romantici la rasarit, alaturi de aceasta epava devenind deja o traditie. Aflata in prezent intr-o stare avansata de degradare, nava esuata langa tarm in 15 octombrie 1968, este un vechi cargou britanic din perioada razboiului, construit pe acelasi santier naval ca si Titanic, a transformat in nava comerciala de catre grecul Aristotel Onassis.

Statiunea Olimp

Printre cele mai mici statiuni de la tarmul Marii Negre se numara Statiunea Olimp, considerata deseori ca facand parte din Statiunea Neptun. Aceasta este situata in apropierea Padurii Comorova, intr-o zona destul de inalta a litoralului romanesc, ce atinge in jur de 20 metri deasupra nivelului marii. Datorita factorilor naturali de cura, in Statiunea Olimp pot fi tratate si diverse afectiuni, precum reumatisme, boli dermatologice, ale sistemului respirator sau ale sistemului nervos.

Statiunea Neptun

In sudul acesteia se gaseste si Statiunea Neptun, supranumita si Coasta de Azur a Romaniei. Amenajata incepand cu anul 1962, aceasta statiune s-a dezvoltat de-a lungul timpului, devenind pana in perioada anilor 1989 un leagan al turismului romanesc de pe litoral. Dupa aceasta perioada insa, locul fruntas a fost cedat in favoarea Statiunii Mamaia.

Statiunea Venus

O alta asezare de la malulul marii ce ne aminteste de greci este Statiunea Venus, denumita dupa zeita frumusetii. Pe langa brizele racoroase ale marii, mult soare si nisip fin, Statiunea Venus are privilegiul de a se bucura de prezenta celei mai vaste vegetatii, dintre toate asezarile de la malul marii, acest aspect contribuind negresit la potentialul turistic al statiunii. Pot fi desfasurate in Statiunea Venus diverse activitati specifice sezonului estival, iar unul dintre cele mai inedite aspecte, este reprezentat de faptul ca an de an, statiunea gazduieste unul dintre cele mai populare evenimente desfasurate la malul marii: Liberty Parade.

Statiunea Saturn

Intre Plaja Venus si Plaja Mangalia se intinde Statiunea Saturn, asezare de pe malul marii amenajata incepand cu anul 1972, ce s-a dezvoltat ulterior alaturi de celelalte statiuni ale regiunii.

Statiunea Mangalia

O alta asezare cunoscuta, vechea Callatis, este Mangalia de astazi, a doua asezare urbana ca dimensiuni si importanta din judetul Constanta. Pe langa faptul ca reprezinta un loc potrivit pentru tratament, Mangalia le poate oferi turistilor posibilitatea de a desfasura diverse activitati, prin care sa isi ocupe timpul liber. Se pot vizita aici cateva dintre cele mai reprezentative simboluri ale acestei asezari de la malul marii, printre care se numara ruinele vechii Cetati Callatis, in nordul carora se gaseste o veche necropola greceasca, ce dateaza inca din secolul al VI-lea i.Hr., Muzeul de Arheologie Callatis, Moscheea Esmahan Sultan, ce dateaza din secolul al XVI-lea, Pestera Movile, situata la marginea orasului, sau Herghelia Mangalia, unde cei pasionati de acest tip de locatii pot lua lectii de echitatie.

Statiunea 2 Mai

Foarte aproape de Statiunea Mangalia se gaseste si Statiunea 2 Mai, ce nu era decat o simpla localitate, insa in ultimul timp, zona a cunoscut o puternica dezvoltare din punct de vedere turistic, fiind foarte apreciata datorita preturilor reduse, in comparatie cu cele din alte regiuni ale litoralului. Desi Plaja 2 Mai nu beneficiaza de amenajari speciale, acest lucru nu ii impiedica pe cei sositi aici sa se bucure in voie, asa cum stiu ei mai bine, de frumusetea marii si a sezonului estival.

Vama Veche

Cel mai sudic punct al litoralului romanesc este reprezentat de Vama Veche, locatie ce se numara printre locurile preferate de turistii nonconformisti, reprezentand un loc de refugiu, de evadare din cotidian, in special pentru elevi, studenti si tineri.

Plajele litoralului romanesc se intind, reunite, pe mai mult de 80 km, avand latimi ce variaza de la 50 pana la 250 metri. Desi exista si portiuni in care ingemanarea dintre apa si uscat se face abrupt, majoritatea plajelor coboara treptat in mare, ceea ce nu reprezinta un pericol pentru cei ce nu stiu sa inoate sau pentru copii. Tinand cont de toate caracteristicile litoralului romanesc, putem spune fara dar si poate ca aceasta regiune se bucura de privilegiul de a se numara printre cele mai bogate in ceea ce priveste potentialul turistic.

 Ai fost aici?
 
 

Comentarii articol: 1

 
  1. Maria Ionus
    2015-07-21
    19:19:31

    Nu am fost aici. Voi merge la inceputul lui septembrie

     
 

Ai fost aici? Vrei sa mergi? Scrie-ne parerea ta!

 



XHTML: Puteti folosi urmatoarele taguri:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>