Tara Barsei

Tara Barsei (in germana Burzenland, maghiara Barcaság), denumita si Depresiunea Curburii Carpatice sau Depresiunea Brasovului este o regiune istorica si etnografica din sud-estul Transilvaniei, cu Brasov cea mai importanta localitate. Denumirea provine de la raul Barsa (Burzen), care se varsa in raul Olt. Transilvania, inconjurata ca o cununa de Muntii Carpati, a fost dintotdeauna un loc de intalnire a culturilor dintre Rasarit si Apus. Dupa schimbarile politice din trecutul apropiat, regiunea centrala a Romaniei a devenit din nou accesibila pentru turisti. Legendarul peisaj montan carpatin, fertila campie din depresiunea Tarii Barsei si numeroasele vestigii arhitectonice, culturale si istorice, ce ofera din belsug aceasta mica regiune, nu au pierdut nimic din activitatea ei. In mai mult de 60 de fotografii color, expozitia ilustreaza zona locuita de sasii transilvaneni din Tara Barsei, cum este denumita regiunea sud-estica a Transilvaniei, cu varietatea ei peisagistica, cu satele si orasele ei. Zidurile cetatilor sunt marturia unui trecut istoric impresionant, in care de-a lungul secolelor au trait impreuna si in vecinatate germani, romani si maghiari avand o existenta zbuciumata. Fotografiile ilustreaza cu precadere monumentele istorice ale acestui peisaj cultural european, care datorita plecarii germanilor sunt periclitate. Textele informeaza succint despre peisaj, cultura, istorie si geografie istorica.  Fiecare localitate din mediul rural: Bod, Cristian, Feldioara, Halchiu, Harman, Ghimbav, Maierus, Prejmer, Rotbav, Sanpetru si Vulcan, orasele Codlea si Rasnov, precum centrul regiunii, municipiul Brasov, cu suburbiile sale Bartolomeu, Blumana si Sanmartin sunt prezente. Prin exemple ilustrative (biserici, biserici-cetati, cetati si castele, gospodarii si cladiri obstesti), cimitire, monumente comemorative sau industriale, inventarul bisericesc pana la faimoasele lucrari ale artei argintarilor si covoarele anatoliene sunt prezentate in imagine si text. In expozitie este reconstruit un interior taranesc sasesc din Prejmer, cu colectiile Muzeului Etnografic din Brasov si Prejmer. Catre 1200 ostile maghiare au ajuns pe linia Oltului, incercand, fara succes deocamdata, sa exercite influente si pe malul stang al acestuia. Aceasta zona a Transilvaniei era deseori pustiita de invazii din afara arcului carpatic, ceea ce a impus gasirea unor solutii de aparare. Datorita faptului ca trupele regale, aflate in numar redus in zona Tarii Barsei, nu reuseau sa faca fata invaziilor straine, regele maghiar Andrei al II-lea a acordat o diploma Cavalerilor Teutoni, in 1211, prin care acestora li se dona zona de granita din sud-estul Transilvaniei. Aceasta diploma va fi confirmata ulterior prin altele, care le mai acordau si alte drepturi suplimentare. Odata asezati, cavalerii colonizeaza in aceste zone populatii de origine germana (sasi), care s-au asezat printre autohtoni (romani si pecenegi) si au asigurat ordinului militar cele necesare. Noii veniti construiesc fortificatii si revigoreaza viata economica a regiunii, asigurand securitatea localnicilor. Treptat, dupa ce puterea acestora a crescut, cavalerii teutoni s-au desolidarizat de regele maghiar, avand un conflict cu acesta inca din anul 1221. Aplanat cu ajutorul papei, peste trei ani va reizbucni din nou, maestrul ordinului vrand sa treaca teritoriul stapanit sub ascultarea Papei. De aceea, in 1225, regele maghiar a purtat o lupta decisiva impotriva ordinului, invingandu-l si alungandu-l din Tara Barsei. Sasii colonizati au ramas in continuare pe aceste locuri, sub comanda unui conte numit de rege, continuand sa dezvolte regiunea. Ulterior, pe aceste locuri s-au stabilit si unguri si secui. In 1533, Johannes Honterus raspunde invitatiei consiliului brasovean de a se reintoarce in orasul sau natal, dupa ce isi facuse studiile la universitatile din Viena, Cracovia si Basel. La revenirea sa, a adus cu sine si o presa tipografica, ce ii va servi la fabricarea primelor carti tiparite din Transilvania. Vreme de 9 ani, Johannes Honterus a profesat ca invatator la scoala saseasca din oras, facand cunoscute in tot acest timp invataturile lui Martin Luther printre brasoveni. In 1543, ii apare lucrarea „Carticica de reformare pentru Brasov si Tara Barsei”, in urma careia are loc reformarea bisericii. Un sprijin important in desfasurarea acestei actiuni i-a fost dat lui Honterus de catre juzii Lukas Hirscher, Johann Fuchs si Hans Benkner, precum si de catre conducerea Brasovului. In acelasi an, regina Isabella a convocat, la Alba-Iulia, o dieta, in care Honterus trebuia sa fie tras la raspundere pentru fapta sa. Episcopul de Oradea dorea chiar sa il arda pe rug, ca eretic. La dieta a mers insa doar judele Fuchs, care a sustinut cu succes cauza reformarii. Dupa intoarcerea delegatiei brasovene, conducerea orasului a depus un juramant festiv prin care se lega ca, de acum inainte, sa se ghideze in problemele bisericii numai dupa carticica lui Honterus. Un an mai tarziu, reformatorul brasovean este ales preot al orasului. In 1547, Honterus isi dezvolta lucrarea din 1543, publicand „Regulamentul bisericesc al tuturor germanilor din Transilvania”. Luther a ramas placut impresionat de aceasta carte, precum si de cel care a scris-o. Universitatea Saseasca a hotarat in 1550 ca toate bisericile si toti preotii sasi sa se orienteze dupa continutul acelei carti. Honterus decedase cu un an inainte.In dup-amiaza zilei de 21 aprilie 1689 izbucneste in Brasov, pe Ulita Funarilor (actuala strada a Castelului), un incendiu intetit de un vant puternic. in cateva zeci de minute, focul raspandit de vant cuprinde intreaga parte a Brasovului dinspre Tampa. Apar alte focare, in Targul Cailor (G. Barit) si pe strada Portii (Republicii) astfel incat in doar cateva ore intreg Brasovul este cuprins de flacari. Chiar cladiri izolate precum Turnul Alb, Turnul Negru, Casa Sfatului sau Biserica Neagra au fost atinse de para focului, astfel ca, in scurta vreme, acoperisurile ultimelor doua s-au prabusit, vitraliile s-au spart, orga si clopotele s-au topit (ultimele cazand peste ceasul din turn, distrugandu-l), iar altarul si toate bunurile dinlauntru au fost arse. A pierit si vestita biblioteca a lui Johannes Honterus, plina cu incunabule si manuscrise vechi, si atelierele mestesugaresti impreuna cu sculele si marfurile depozitate. S-au numarat circa 300 de victime, iar pagubele materiale au fost imposibil de evaluat. Practic, intreg orasul a fost distrus, iar puterea economica a acestuia a fost redusa la zero. Ani la rand, Brasovul a ramas o ruina innegrita de fum. De atunci Biserica Sf. Maria si Turnul Negru poarta numele de „Negre”, datorita culorii zidurilor lor. Au reusit sa fie salvate din incendiu biserica iezuitilor, magazia militara si Bastionul Tesatorilor, in dreptul carora a fost asigurata o paza militara stricta. Unii contemporani au lansat ideea ca incendierea a fost preeditata, fiind efectuata de catre trupele imperiale, la ordinul superiorilor. Se vorbeste chiar despre bombardarea orasului, in timpul incendiului, de catre bateria de tunuri din Cetatuie, ce reprezenta la acea vreme garnizoana trupelor habsburgice. Motivele ar fi fost multiple, printre cele mai plauzibile fiind o razbunare impotriva rascoalei din anul precedent precum si dorinta de a da o lovitura luteranilor, ce nu erau simpatizati. Locuita din vechi timpuri, in 1211 regiunea a fost donata Cavalerilor Teutoni de catre Regele Andrei al II-lea al Ungariei pentru pazirea granitei de sud-est a Regatului Ungariei, impotriva cumanilor. Teutonii au ridicat numeroase castele in zona si au adus colonisti din Sfantul Imperiu Roman pentru a popula teritoriul. In 1224 cavalerii au incercat sa iasa din alianta cu ungurii si sa se subordoneze Scaunului Papal, iar ca urmare regele Andrei a evacuat ordinul in 1225. Desi teutonii au parasit zona si s-au indreptat spre Prusia, colonistii germani au ramas aici pana in secolul XX, intemeind unul dintre cele mai puternice districte – atat din punct de vedere militar, cat si economic. O data cu Marea Unire de la 1918,Tara Barsei a intrat in componenta Romaniei.